Alex Chipciu a intrat în clubul celor cu 300 de meciuri în Superliga României. „Nu mi se par multe”, surprinde fotbalistul Universității Cluj, echipă la care a redevenit una dintre figurile marcante din campionat.
A debutat în 2010, la FC Brașov, dar a fost plecat vreo 4 ani, la Anderlecht și Sparta Praga. Titlurile le-a luat cu FCSB (3) și CFR (3), dar apogeul său a fost în marea echipă construită de Reghecampf.
La rivala Universității n-a jucat foarte mult și este tentat să spună că a fost greșeala carierei când a lăsat străinătatea pentru CFR. Se gândește mai bine și spune că regretele nu-și au rostul în viață. Pentru că Alex Chipciu este, probabil, cel mai bun interlocutor dintre jucătorii din Superliga României.
Drept dovadă, am vorbit cu omul care are 47 de meciuri în naționala României despre sursele de motivație, pregătire mentală, analiză și recuperare sau despre privilegiul de a fi fotbalist în România și a avea cariera pe care n-ai îndrăznit nici să o visezi. În general, un interviu ca o lecție pentru un jucător tânăr ce speră la cariera lui Chipciu.
300 de meciuri în Superligă, Alex. Cum te simți?
Sincer, 300 nu mi se par multe. Am fost și plecat mult timp afară. Așa, în toate competițiile cred că am vreo 600. Nu știam că am jucat meciul 300. Chiar am fost surprins după meci să aflu. Mi se par multe când le punem pe toate. Și cele de la națională și din Cupă și din Belgia, din Cehia…
Cum ajungi la atâtea meciuri? Ce elemente sunt cele mai importante. Valoarea, pregătirea fizică, alimentația, refacerea?
La ce văd, stilul de viață, refacerea, alimentația. Și geneticul contează. Eu am avut asta și mi-a fost mai ușor. Așa a fost să fie. Crezi că mă gândeam, la 17 ani, când jucam pe la Brașov că o să ajung la atâtea meciuri? Dar cred că cel mai important este entuziasmul. Este foarte greu fără el. Mă uit și la jucătorii cei mai longevivi, la Deac, Camora, Hoban, Săpunaru. Trebuie să ai entuziasm, ca să-ți producă plăcere să joci în continuare.
Nu se întâmplă niciodată să mergi „cu groază” la antrenament?
Nu, nu se întâmplă. Faci ce îți place.
De unde îți iei motivația pentru meciul 301, 302…?
Cred că am fost mereu genul competitiv. Dar nu competitiv să le fac rău altora. Îmi place provocarea. Provocarea să-ți crești nivelul tău, să îți măsori forțele, să ai un scop. Bine, mi-e greu și să trăiesc fără un scop. Dar competiția e doar cu tine. Nu să fi mai bun sau mai rău decât alții. Raportul e la tine. Dacă tu ești bine și în duelul cu adversarii va fi bine.
Cum te pregătești mental pentru un meci? Ce faci în ziua partidei?
Nu fac ceva deosebit. Caut să vorbesc mai puțin la telefon. Să am mai puține gânduri, să mă relaxez. Dacă vorbești la telefon chiar și cu familia, sau stai pe rețele sociale ai multe gânduri și nu te poți concentra suficient.
Caut cât de mult să mă relaxez, să mă uit la un film și să fiu concentrat la film. Și Mister (n.r. Sabău) ne-a spus treaba asta. N-ai voie să stai mult pe rețele sociale care să-ți distragă atenția, în ziua meciului.
Studiezi adversarul direct?
Da, înainte făceam treaba asta, chiar dacă îmi trimiteau sau nu antrenorii. Acum antrenorii secunzi ne trimit video cu fiecare jucător și echipa adversă și văd și dacă îl descarci (râde). Mă uit. Te ajută să ai repere, să știi unde își face mingea mai mult adversarul sau astfel de lucruri.
Tehnologia se dezvoltă foarte mult în continuare și ești supus la noi acțiuni, iar dacă nu ești updatat îți este greu. E un plus să poți vezi acum… Am văzut un podcast cu Mircea Lucescu și povestea cum pleca la antrenamentele adversarilor în străinătate sau punea pe cineva să le urmărească, ca să aibă detalii despre adversar. Acum e mult mai ușor.
Ce faci după meciuri?
Prima dată vorbesc cu soția. Îmi scrie ea prima și mătușa mea îmi scrie și îmi iau reperul de la ele. Apoi, lucrez cu un băiat pe nutriție și odihnă. Mă monitorizează cum dorm și tot, am toate datele. Așa că îmi fac un shake de proteine, dar asta fac și colegii mei.
Dormi după meciuri?
E starea aia de agitație, sunt atâtea reacții hormonale și e foarte greu să dormi. Adorm pe la 3-4 dimineața. De asta a doua zi după meci mi se pare cea mai grea. Și mă recuperez. Am acasă saună cu infraroșu, apă rece, masaje… Odihna și alimentația sunt cele mai importante. Lucrurile clasice.
Te uiți la meci, imediat după?
Îmi place să mă uit la meci, da. Când joci prost e nasol tare să te uiți. E interesant că ai o anumită imagine după meci, dar după două zile vezi altfel și de pe teren îl vezi altfel.
De când lucrezi cu un specialist pe nutriție?
Lucrez de o lună sau două. Chiricheș lucrează de mai de mult și mi s-a părut interesant. Sunt mai mulți din Liga 1 care lucrează cu el. E interesant să ai toți parametri. Vezi mult mai bine cum ești pe faza de refacere sau alergarea… Dar important e să rămână fotbalul pe primul loc.
Ai plâns după vreun meci?
Nu neapărat după meci. Mă exteriorizez mult în timpul meciului. Sunt și meciuri care te bântuie. Cum am ratat noi, la un penalty, calificarea în Europa și Cupa României. Te bântuie, nu doar după meci, ani de zile. Sau cum a fost la EURO, cu Albania, sau meciul cu Ludogorets.
Ce i-ai spune lui Alex Chipciu care a debutat în prima ligă din România? Că viața de fotbalist e scurtă, chiar dacă este un clișeu. Să trăiești momentele alea de pe teren, să nu te gândești la ce va fi.
E greșit să suferi după o înfrângere mai mult de o seară sau e bine?
E bine să suferi după înfrângere. Dacă nu simți, nu poți progresa. Dar nu să suferi prea mult sau să nu suferi deloc. Nu e bine nici dacă nu suferi deloc. În Belgia, de exemplu, treceau mult mai ușor peste momentele negative. OK, ai pierdut, te-a „durut” și îi dai bătaie mai departe. Dar nația noastră nu este așa. Suferim prea mult și beția succesului e prea mare.
Ai cariera pe care ai visat-o sau ai schimba ceva?
Sincer, la început mă gândeam să joc la Steaua și la națională. Bine, prima dată la Dacia Unirea Brăila. Am jucat cu Steaua pe piept, am jucat la naționala și cred că dacă nu mă întorceam atunci, mai jucam 20-30 de meciuri la națională.
Am ajuns să iau campionatul cu Anderlecht și îmi amintesc că tata îmi spunea că Anderlecht era cea mai bună echipă. Dacă mi-ar fi spus cineva că voi face toate astea, îi ziceam: „Du-te, mă, de aici!”. Acum ești nemulțumit de altele? Nu mai contează și nu te mai ajută deloc să fi nemulțumit. Și în cariera de antrenor, dacă te raportezi la cariera de jucător ești terminat din prima. Totul e ce trăiești pe moment. Trebuie să fim prezenți în momentele noastre, ca să fim fericiți. Palmaresul nu mai contează.
Spune-mi un titlu de film pentru cariera ta. Nu știu și nici nu aș vrea să scriu o carte. Mi se pare puțin egocentric. Chiar dacă sunt disperat după cărți autobiografice.
Care ți-a plăcut cel mai mult?
Mike Tyson. Senzațional.
Ție de ce ți s-a spus „Rocky”?
Mi s-a spus la FCSB. Tătărușanu mi-a spus, că mă enervam repede și săream la bătaie. Dar numai săream, nu-ți închipui că mă băteam.
Te simți privilegiat că ești fotbalist? Crezi că există meserie mai frumoasă?
Nu cred că există. Pentru mine nu există. Faci sport, mișcare, e bine pentru organism și lupta aceasta cu tine, sentimentul de competiție, motivația să ai un scop. De asta vreau să fiu și antrenor. Să nu stau, să am un scop.
Acum ce obiective mai ai?
Obiectivele mele sunt legate de U Cluj. Să facem ceva mai mult decât până acum, să jucăm în play-off. Pare că suntem pe drumul bun, de progres. Și mă motivează ziua de maine, în continuare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER